Economia digitală – o posibilă soluţie a crizei economice

Deja o temă mult vehiculată, care pune pe gânduri investitorii şi oameni de afaceri, criza economică pare a fi de neînvins. Soluţionarea şi minimizarea efectelor exercitate la nivel microeconomic şi macroeconomic rămân în continuare o provocare pentru economişti, atat la nivel mondial cat şi naţional. De fapt, actualmente suntem la confluenţa a două crize: prima (pe termen scurt) este cea economică însă există şi o a doua criză, pe termen lung, care ţine de schimbarea climatului de afaceri.
În urma studiilor realizate la nivel internaţional, s-a concluzionat ca aceste două crize au în comun faptul că o posibilă soluţie este dezvoltarea economiei digitale. Economia digitală privită ca o nouă economie, este efectul coexistenţei sistemele computerizate, Internetului, telecomunicaţiilor, electronicii şi a dezvoltării sustenabile a acestora. Tendinţa spre sistemele digitale de valori integrate prezintă un nou ciclu de viaţă al activităţilor economice electronice. Aceast nou model de economie se caracterizează printr-o serie de trăsături cu totul deosebite de economia tradiţională.
În primul rând, noua economie, prezintă noi modele de piaţă şi de afaceri (e-business, E-commerce, E-banking, etc.) realizate prin intermediul Intranetului şi a Internetului, care aduc o schimbare radicală în eficienţa acestora, în sensul reducerii costurilor. În ultimii ani, comerţul electronic (e-commerce) s-a dezvoltat ca formă concretă de realizare a unor afaceri, implicând de asemenea şi conturarea unor pieţe súi-géneris a cunoştinţelor ştiinţifice, impulsionată de dezvoltarea tot mai accentuată a sectorului cercetare-dezvoltare.
În al doilea rând aduce în prim plan cererea, nevoile consumatorilor şi implicarea tot mai activă a acestora la conceperea, realizarea şi utilizarea bunurilor şi serviciilor, începând încă din stadiul cercetării şi dezvoltării lor. Prin prisma acestor realităţi, noua economie are un caracter interactiv şi participativ, realizând astfel o mult mai riguroasă interactiune între ofertă şi cerere, în spaţiu şi timp. Astfel consumatorul devine, fara ştire, pionul principal al inovării. El este cel care oferă idei inovaţionale pentru producător, cel care impune menţinere şi extinderea pieţelor, creşterea conforului oferit şi o dezvoltare economică sustenabilă.
În al treilea rând vorbim despre concurenţă şi cooperare; două laturi inseparabile ale economiei digitale (ţinând seama de interacţiunea dintre cerere şi ofertă, mai sus menţionată). Formele de manifestare a concurenţei între producători suferă trasformări datorate temperamentului consumatorui, modului în care acesta percepe şi alege un produs sau serviciu în detrimentul altora, făcând vitală cooperarea între producători. Toate acestea duc către crearea organizaţiilor virtuale astfel realizându-se exploatarea oportunităţilor de afaceri, prin partajarea resurselor (abilităţi, costuri şi acces pe piaţă).
În ultimul rând, partea cea mai delicată a acestei economii, este dată de faptul că presupune un consum mai mare de muncă de concepţie. Însă, cum în orice lucru mai puţin plăcut există o parte bună, putem privi, ca şi avantaj a acestuia, crearea de noi locuri de muncă care să necesite o înaltă calificare.
Economia digitală este considerată forma superioară a economiei în general. Acest lucru este dat de efectele sale economice, adică diminuarea consumului de resurse, mărirea spiritului novator şi întreprinzător, creşterea productivităţii muncii, a vitezei producerii şi schimbării fenomenelor şi proceselor economice, sporirea valorii adăugate, etc. Termenul de economie digitală face referire la transformarea, produsă la nivelul activităţilor economice, rezultată în urma utilizării tehnologiei informaţiei şi a comunicării (TIC), care asigură accesul, prelucrarea şi stocarea informaţiei cu costuri scăzute într-o perioadă de timp redusă.
Privind antitetic, în vechia economie creşterea economică a fost propulsată de mecanizarea producţiei, în special a manufacturii şi agriculturii; iar în noua economie, promotor al dezvoltării este în general digitalizarea (folosirea tehnologiei informaţiei pentru a produce şi distribuii bunuri şi servicii) şi în particular, folosirea Internetului şi a altor tehnologii informatice (smart cards, voice-based computing, wireless, baze de date, telecomunicaţii şi sisteme expert) în sectorul serviciilor, care înglobează 80% din locurile de muncă. Revoluţia tehnologiei informaţiei a transformat virtual toate industriile şi este principalul dezvoltator al creşterii eficienţei economice şi a productivităţii, a standardelor de viaţă, a personalizării produselor şi serviciilor pentru a răspunde cerinţelor şi dorinţelor individuale. Astfel că privind această evoluţie a economiei digitale, se observă o dezvoltare tot mai accentuată a cunoştinţelor, ca materie primă a activităţii economice; trăind în prezent o revoluţie a cunoştinţelor. Prin această revoluţie se înţelege schimbarea fundamentală şi transformarea proceselor economiei bazată aproape exclusiv pe resurse fizice într-o economie bazată predominant pe cunoaştere. La baza acestei revoluţii se află rolul determinant pe care cunoaşterea l-a dobândit în ultimele decenii, creşterea importanţei economice a tehnologiilor, informaţiilor, proceselor economice, capitalului uman, capabilităţilor şi competenţelor organizaţiei - factori organic legaţi de cunoaştere.
Creşterea exponenţială a comunicaţiilor mobile şi a numărului utilizatorilor de Internet, contribuţia sectorului TIC (tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor) la creşterea economică şi la crearea de locuri de muncă, restructurarea companiilor şi a business-ului în general pentru a beneficia mai eficient de noile tehnologii, dezvoltarea accelerată a comerţului electronic şi în esenţa a economiei digitale – susţin tranziţia către o societate bazată pe cunoaştere. Aceasta oferă cele mai promiţătoare perspective pentru stoparea efectelor crizei şi depăşirea excluziunii sociale, însă necesită ca sistemele de protecţie socială să devină mai active, să ofere stimulente pentru muncă, să asigure sisteme de pensionare sustenabile pentru populaţia de vârsta a treia şi un mediu stabil în care tranziţia la economia bazată pe cunoaştere să se poată derula.

Transpunând cele spuse într-un exemplu, să presupunem că există 4 IMM-uri afectate de criză pe o piaţă oarecare:
- prima – produce şuruburi. Ca soluţie de ieşire din criză şi în esenta de crestere a veniturilor, întreprinderea decide să accedă catre o economie digitală. Astfel îşi creează noi oportunităţi de comercializare a produselor. Pentru toate acestea firma investeşte în TIC, investeşte în personal specializat, îi cresc costurile de transport şi de depozitare; ajungând să vândă produsul finit la un preţ mai ridicat decat cel iniţial.
- a doua – produce piuliţe. Ca soluţie de ieşire din criză aplică modelul prezentat în cazul primei întreprinderi. Produsul comercializat ajunge la un preţ mai mare decât cel iniţial.
-a treia produce tot şuruburi, însă gaseşte ca şi soluţie de ieşire din criză partajarea cunoştinţelor cu cea de-a patra întreprindere care produce piuliţe (fără a fuziona). Cele două întreprinderi ajung într-un final să creeze o organizaţie virtuală şi să comercializeze şuruburi cu piuliţă. În costul total al produsului final se reduce costul de transport, de depozitare şi într-o oarecare măsură costul investiţiei.
Astfel că regasim cele 3 produse noi pe piaţă: şuruburile produse de prima întreprindere, piuliţele produse de a doua întreprindere şi suruburile cu piuliţă produse de ultimele doua întreprinderi.
Care consideraţi că va fi optiunea cumpărătorului?

Salutis